Începe Loteria Vaccinării

Începe Loteria Vaccinării

Ministerul Sănătăţii anunţă că, joi, la ora 12.00, s-a dat startul Loteriei vaccinării la care se pot înscrie toate persoanele care au făcut schema completă şi au un certificat verde. Se acordă un număr total de 1.139 premii, în valoare totală de 15.000.000 lei, în urma a 19 extrageri.

”Toate persoanele vaccinate cu schemă completă şi care deţin certificat digital al UE privind COVID-19 pe baza Codului Numeric Personal (CNP) pot participa la Loteria Vaccinării, începând cu data de 30 septembrie 2021 ora 12:00. Înscrierea persoanelor pentru Loteria Vaccinării se realizează pe portalul https://certificat-covid.gov.ro.”, a transmis, joi, Ministerul Sănătăţii.

Instituţia explică modalitatea de înscriere, după generarea certificatului de vaccinare:

Pasul 1: Confirmaţi că aţi citit şi sunteţi de acord cu Regulamentul Loteriei.

Pasul 2: Confirmaţi acordul de publicare a datelor personale pe site-urile instituţiilor organizatoare.

Pasul 3: Vă înscrieţi la Loteria Vaccinării.

După parcurgerea celor trei paşi, veţi primi un e-mail de confirmare a înscrierii, în care se va regăsi şi numărul unic de participare.

Serviciul de Telecomunicaţii Speciale va publica în fiecare zi de vineri, ora 12:00, pe site-ul https://certificat-covid.gov.ro, ultimul număr alocat, în vederea organizării extragerilor de către Loteria Română.

Se consideră schemă completă, efectuarea a două doze pentru tipurile de vaccin Pfizer, Moderna şi Astra Zeneca sau o singură doză pentru vaccinul Johnson&Johnson.

Dacă aveţi deja generat certificatul de vaccinare pentru schema completă (1/1, 2/2), înscrierea la Loteria Vaccinării se face din interfaţa de vizualizare a certificatului (Secţiunea „Listă certificate”).

Înscrierea se poate realiza individual de către persoana vaccinată sau de orice altă persoană care are dreptul să genereze certificatul în numele persoanei vaccinate.

Loteria de vaccinare se va desfăşura în perioada 01.10.2021 – 31.12.2021 şi constă în 19 extrageri organizate în zilele de duminică/vineri, pe parcursul a 14 săptămâni, astfel:

· 14 extrageri, respectiv câte 1 extragere pe săptămână

· 3 extrageri, respectiv câte 1 extragere în fiecare lună

· 2 extrageri organizate în săptămâna 14, respectiv în ultima săptămână a acţiunii.

La Loteria de vaccinare se acordă un număr total de 1.139 premii, în valoare totală de 15.000.000 lei, după cum urmează:

– 81 de premii săptămânale (80 premii săptămânale în valoare de 10 000 lei + 1 premiu mare săptămânal în valoare de 100 000 lei);

– 3 premii lunare, ( câte 1 premiu în ultima săptămână a fiecărei luni în valoare de 300 000 lei);

– 2 premii la finalul Loteriei Programului Naţional de Vaccinare, în valoare de 500 000 lei, respectiv 1 000 000lei.

Fiecare participant la Loteria de Vaccinare va avea 4 şanse de câştig, respectiv posibilitatea de a câştiga 4 premii: 1 premiu în valoare de 10.000 lei sau de 100.000 lei, 1 premiu de 300.000 lei, 1 premiu de 500.000 lei şi premiul cel mare în valoare de 1.000.000 lei, adică premii în valoare maximă cumulată de 1.910.000 lei.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer senin
21.4 ° C
22.1 °
21 °
39 %
8.2kmh
0 %
joi
19 °
vin
22 °
sâm
25 °
Dum
25 °
lun
28 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii