Val de cazuri de copii cu pneumonie în spitalele bucureștene

Val de cazuri de copii cu pneumonie în spitalele bucureștene

Spitalele de copii din Capitală raportează o creștere a cazurilor de pneumonie și pneumonie acută. La Spitalul de Copii Dr. Victor Gomoiu sunt, în prezent, internați 20 de copii cu o astfel de afecțiune. De asemenea, la Spitalul de Urgență Grigore Alexandrescu sunt tratați peste 20 de copii diagnosticați cu pneumonie acută.

„La UPU se prezintă în jur de 250 – 300 de copii zilnic, cam 30 – 40% sunt cu probleme pediatrice-viroze. Dintre aceștia, aproximativ 20% se internează. Predomină virozele sub formă de insuficiență respiratorie, la copiii de vârstă mică ce frecventează grădinițele și școlile.”, a declarat pentru News.ro Dr. Raluca Alexandru, purtător de cuvânt al Spitalului Clinic de Copii Grigore Alexandrescu din Capitală.

„În acest moment, secția respirator lucrează la capacitate maximă și are 20 de pacienți internați cu pneumonie acută. 80 la sută dintre aceștia sunt cu insuficiență respiratorie acută. Nu este caracteristic lunii septembrie, în mod normal lucrul acesta l-am fi resimțit undeva în sezonul rece, deci mult mai târziu de luna septembrie, este neobișnuit ca în acest moment al anului să ne confruntăm cu situația de față”, a explicat Dr. Gabriela Vlad, medic specialist pediatru la Spitalul de copii Victor Gomoiu din Capitală.

Medicii le recomandă părinților să respecte normele de distanțare, de igienă, spălatul mâinilor, purtatul măștii, atât la copiii care sunt cu vârsta de indicație de purtare a măștii, cât și la adulți, de asemenea evitarea spațiilor supraaglomerate, atât cât se poate, și la primele semne de boală, testarea pacienților, vizitarea medicului de familie.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
câțiva nori
10 ° C
10.1 °
9.9 °
81 %
4.6kmh
20 %
sâm
15 °
Dum
18 °
lun
17 °
mar
13 °
mie
21 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii