Planul Național pentru Combaterea Cancerului, o șansă uriașă pentru îmbunătățirea condiției bolnavilor oncologici

Planul Național pentru Combaterea Cancerului, o șansă uriașă pentru îmbunătățirea condiției bolnavilor oncologici

România are oficial un Plan Național de Combatere a Cancerului, în urma votului aproape unanim acordat de Camera Deputaților, în calitate de for decizional. Proiectul de lege pentru prevenirea și combaterea cancerului este rodul muncii parlamentarilor partidelor din coaliția de guvernare, a comisiilor de Sănătate din cele două Camere și, nu în ultimul rând, a specialiștilor din Ministerul Sănătății – transmite prin intermediul unei declarații de presă deputat PSD Dâmboviţa, Georgeta-Carmen Holban.  

„Conform proiectului legislativ, Planul se va implementa în perioada 2023-2030 şi reprezintă principalul document de politică publică ce fundamentează măsurile de prevenire şi combatere a cancerului la nivel naţional. Planul naţional de prevenire şi combatere a cancerului în România se actualizează în funcţie de rezultatele obţinute şi în acord cu direcţiile strategice din domeniul prevenirii şi combaterii cancerului, stabilite de Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi la nivelul Uniunii Europene.

Demn de remarcat este faptul că legea prevede că toţi cetăţenii români care se află pe teritoriul României, au domiciliul sau reşedinţa în România, cetăţenii statelor membre ale Uniunii Europene, ai Spaţiului Economic European şi cetăţenii Confederaţiei Elveţiene, precum şi străinii şi apatrizii care au domiciliul sau reşedinţa în România, au dreptul garantat de stat, la serviciile de natură medicală, socială şi de susţinere psihologică cuprinse în Planul naţional de prevenire şi combatere a cancerului. Acestea se transpun în servicii medicale de prevenire, diagnostic şi tratament al cancerului, servicii de îngrijire, inclusiv îngrijiri paliative, servicii de psiho-oncologie, onconutriţie şi oncofertilitate, servicii sociale şi indemnizaţii lunare de hrană.

Aprobarea Planului Național pentru Combaterea Cancerului reprezintă angajamentul pe care Guvernul susținut de PSD l-a luat în fața bolnavilor care suferă de această afecțiune, votarea legii fiind o garanție consolidată a grijei și atenției pe care statul le va acorda în viitor pacienților din acest palier sensibil.

În aceeași idee, legea va oferi posibilitatea Executivului de a investi mai mult în sistemul autohton de sănătate, și, implicit, în însănătoșirea românilor afectați de cancer, atât prin creșterea alocărilor destinate acestui sector de la bugetul de stat, cât prin valorificarea superioară a ajutoarelor financiare distribuite de Uniunea Europeană în acest sens.

Apreciez că, odată cu promulgarea și intrarea în vigoare a noii legi, decidenții guvernamentali și ai tuturor autorităților abilitate, inclusiv reprezentanții societății civile, se vor implica mult mai activ în combaterea îmbolnăvirilor de cancer.

Sunt încrezătoare că Planul Național pentru Combaterea Cancerului va contribui esențial la simplificarea procedurilor de diagnostic și la oferirea unui tratament modern și personalizat nevoilor pacienților oncologici, inclusiv prin reducerea timpului de așteptare, problemă rămasă nerezolvată în totalitate până acum.

Așa cum am afirmat încă de la bun început, PSD și-a asumat participarea activă la guvernare pentru a contribui esențial la evoluția, progresul și modernizarea țării, iar sănătatea constituie un punct primordial în reușita acestor demersuri”, conchide deputat PSD Dâmboviţa, Georgeta-Carmen Holban.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer acoperit de nori
13.6 ° C
14.4 °
12.8 °
72 %
5.7kmh
100 %
mar
16 °
mie
20 °
joi
17 °
vin
14 °
sâm
18 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii