Secretarul de stat Florian Lixandru (PSD), din ministerul Educației, și-a reluat atribuțiile

Secretarul de stat Florian Lixandru (PSD), din ministerul Educației, și-a reluat atribuțiile

Secretarul de stat Florian Lixandru (PSD), din ministerul Educației, și-a reluat de miercuri seară atribuțiile.

În ședința coaliției, liderul PSD Marcel Ciolacu a cerut ca Florin Lixandru, lăsat fără atribuții de ministrul Ligia Deca, să fie repus în drepturi.

Ligia Deca, membră a Partidului Național Liberal (PNL), a anunțat înainte de ședință că de acum înainte va avea același mesaj care va fi doar „cel agreat de coaliție”.

Florin Lixandru, membru al PSD, a explicat în direct la Antena 3 CNN ce s-a întâmplat la discuția pe care a avut-o cu ministrul Educației în această dimineață.

Lixandru a susținut că motivul pentru care PSD a cerut în postarea de luni „un timp mai mult pentru dezbatere publică” este faptul că legile educației „vizează viitorul societății românești”.

Totodată, secretarul de stat a susținut că „proiectul se afla în dezbatere publică cu factorii interesați” ca: persoanele din sistemul didactic, sindicatele, elevii și părinții acestora.

Ministrul Educației, Ligia Deca, i-a retras marţi toate atribuțiile secretarului de stat Florin Lixandru, după ce, luni, social democrații au solicitat amânarea legilor educaţiei pe care Klaus Iohannis le vrea adoptate în acest an.

Potrivit secretarului de stat din Ministerul Educației, PSD are 4 obiective esențiale, strategice, de mare importanță pentru copii și părinți, în privința proiectelor Legilor Educației.

Este vorba de acces neîngrădit la educație pentru toți copiii; combaterea abandonului școlar; importanța pregătirii viitoarei forțe de muncă, respectiv calificarea în funcție de cerințele pieței muncii și dezvoltarea after-school-ului pentru sprijinirea părinților care muncesc.

Draftul Legilor Educației urmează să fie prezentat coaliției de guvernare până pe data de 15 februarie, potrivit antena3.ro.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer senin
12.6 ° C
13.3 °
11.1 °
86 %
2.6kmh
0 %
vin
14 °
sâm
21 °
Dum
22 °
lun
24 °
mar
26 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii