Legea antițigănistă, promulgată de Președinte

Legea antițigănistă, promulgată de Președinte

Pe data de 4 ianuarie 2021, președintele României, Klaus Iohannis a promulgat legea pentru combaterea antițigănismului. Actul normativ a fost adoptat de pe data de 15 decembrie de Camera Deputaților cu 244 de voturi pentru și 20 de abțineri și prevede pedepse dure pentru toate acțiunile de ură împotriva romilor.

Potrivit acestei legi, prin „antițigănism” se înțelege orice fel de manifestare verbală sau fizică motivată de ură împotriva romilor, a liderilor, comunităților, tradițiilor sau limbii pe care aceștia o vorbesc. Totodată, simbolurile antițigăniste sunt considerate drapelele, emblemele, insignele, uniformele, formulele de salut și sloganurile care promovează astfel de idei. De asemenea, legea menționează și conținutul mesajelor sau al materialelor audio-video.

Pedepsele sunt cuprinse între 3 luni și 3 ani pentru cei care promovează în public idei sau doctrine antițigăniste, între 1 și 5 ani pentru cei care distribuie sau pun la dispoziția publicului simboluri antițigăniste și între 3 și 10 ani pentru cei care constituie organizații cu caracter antițigănist sau sprijină ori finanțează astfel de grupări.

Legea promulgată de președinte mai prevede faptul că nu este considerată infracțiune dacă fapta este săvârșită în interesul artei, științei, cercetării, educației, sau în scopul unei dezbateri de interes public.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer senin
17.2 ° C
17.3 °
17 °
56 %
5.1kmh
0 %
mar
16 °
mie
20 °
joi
21 °
vin
13 °
sâm
14 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii