Lege promulgată: Pe drapelul României nu pot fi adăugate alte inscripţii în afara celor aprobate prin lege

Lege promulgată: Pe drapelul României nu pot fi adăugate alte inscripţii în afara celor aprobate prin lege

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat luni legea care prevede că pe drapelul României nu pot fi adăugate alte inscripţii şi simboluri în afara celor aprobate prin lege sau prin regulamentele militare.

Actul normativ modifică şi completează în acest sens Legea nr. 75/1994 privind arborarea drapelului României, intonarea imnului naţional şi folosirea sigiliilor cu stema României de către autorităţile şi instituţiile publice.

„Pe drapelul României nu pot fi adăugate alte inscripţii şi simboluri în afara celor aprobate prin lege sau prin regulamentele militare”, prevede legea.

În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, Guvernul modifică şi completează Normele privind arborarea drapelului României, intonarea imnului naţional şi folosirea sigiliilor cu stema României, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1157/2001, mai stipulează actul normativ, potrivit Agerpres.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer fragmentat
17.4 ° C
19.4 °
15.5 °
60 %
7.2kmh
75 %
vin
18 °
sâm
23 °
Dum
25 °
lun
25 °
mar
23 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii