Curtea Constituţională a programat pentru vineri, la prânz, analizarea cererii de anulare a primului tur al alegerilor prezidenţiale, depusă de fostul candidat Sebastian Popescu.
Acesta reclamă că cei doi competitori care au obţinut cele mai multe voturi şi s-au calificat astfel în turul doi au beneficiat de un tratament preferenţial pe platformele de social-media, ceea ce a avut ca efect denaturarea manifestării de voinţă a alegătorilor.
Tot vineri, judecătorii constituţionali vor lua în discuţie şi confirmarea rezultatului alegerilor de duminica trecută, pasul necesar pentru continuarea procesului electoral – cu validarea celor doi candidaţi câştigători şi începerea campaniei pentru turul doi.
Autorităţile au dezminţit informaţiile false propagate în mediul online cu privire la un scenariu de blocare a scrutinului din 18 mai.
Aceste mesaje nu sunt conforme cu realitatea, a subliniat Ministerul Afacerilor Interne, care dă asigurări că nu există nici un fel de blocaj, măsurile organizatorice se derulează transparent conform calendarului electoral, astfel încât cetăţenii români să îşi exercite în cât mai bune condiţii dreptul la vot – fundamental într-o societatea democratică aşa cum este România, după cum a transmis MAI, potrivit Radio România Actualități.