Ziua Eroilor, sărbătoare națională a poporului român, celebrată în țară și în străinătate

De asemenea, prin adoptarea legii nr. 379/2003 privind regimul mormintelor și operelor comemorative de război, sărbătoarea Înălțării Domnului Iisus Hristos a fost proclamată și Ziua Eroilor, ca sărbătoare națională a poporului român, potrivit comunicatului BOR.

La fiecare Sfântă Liturghie săvârșită în locașurile de cult sunt pomeniți eroii, ostașii și luptătorii români din toate timpurile și din toate locurile, care s-au jertfit pe câmpurile de luptă, în lagăre și în închisori, pentru apărarea patriei și a credinței ortodoxe strămoșești, pentru întregirea neamului, libertatea, unitatea și demnitatea poporului român.

Pentru a celebra această sărbătoare națională a poporului român, Catedrala Națională din București este edificată în memoria tuturor eroilor români, primul ei hram fiind Înălțarea Domnului – Ziua Eroilor, iar al doilea hram, Sfântul Apostol Andrei, Ocrotitorul României.

Articole similare

Ultimele Articole