Raport: Sănătatea mintală a copiilor, agravată de expansiunea rețelelor sociale

Raport: Sănătatea mintală a copiilor, agravată de expansiunea rețelelor sociale

Potrivit unui raport al grupului pentru drepturile copiilor KidsRight, criza sănătăţii mintale a copiilor a atins un punct critic, exacerbat de „expansiunea incontrolabilă” a reţelelor sociale.

Potrivit cercetărilor realizate de KidsRights, care are sediul la Amsterdam, în colaborare cu Universitatea Erasmus din Rotterdam, citate de Agerpres, peste 14% din copiii cu vârste între 10 şi 19 ani din lumea întreagă se confruntă cu probleme de sănătate mintală, cu o rată medie a sinuciderilor la nivel global de 6 la 100.000 de adolescenţi cu vârste cuprinse între 15 şi 19 ani.

”Raportul de anul acesta este un semnal de alarmă pe care nu-l mai putem ignora”, a declarat, într-un comunicat, Marc Dullaert, fondatorul şi preşedintele KidsRights. Acesta a adăugat că „criza sănătăţii mintale şi/sau a bunăstării copiilor noştri a ajuns la un punct de cotitură, exacerbat de expansiunea necontrolată a platformelor de reţele sociale, care prioritizează engagement-ul în detrimentul securităţii copiilor”.

„Asistăm la lupta guvernelor pentru a limita o criză digitală care este pe cale să remodeleze în mod fundamental copilăria”, a continuat Dullaert, îndemnând la prioritizarea bunăstării copiilor în detrimentul ”profiturilor companiilor”.

KidsRight Index, un raport realizat anual de fundaţie, evaluează gradul de adeziune a celor 194 de ţări la drepturile copiilor şi analizează măsura în care statele depun eforturi pentru a îmbunătăţi aceste drepturi.

Corelație îngrijorătoare

În raportul pentru 2025, KidsRights a identificat o „corelaţie îngrijorătoare” între deteriorarea sănătăţii mintale a copiilor şi ceea ce organizaţia califică drept utilizarea ”problematică” a reţelelor sociale, adică o utilizare compulsivă şi adictivă, cu un impact negativ asupra activităţilor zilnice ale utilizatorului.

Lipsa datelor referitoare la sănătatea mintală a copiilor constituie o problemă majoră, potrivit raportului, şi denotă ”o nevoie urgentă” de acţiune coordonată vizând abordarea impactului nociv pe care mediul digital îl are asupra copiilor şi adolescenţilor.

Raportul menţionează diferenţe regionale semnificative, Europa fiind regiunea unde copiii de 13 ani sunt cel mai expuşi riscului de utilizare problematică a reţelelor sociale, într-un procent de până la 13%, şi unde nivelul de dependenţă digitală a tinerilor de 15 ani este ”fără precedent”, 39% dintre ei fiind într-un contact permanent cu prietenii prin intermediul reţelelor.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer senin
24.9 ° C
26 °
23.9 °
41 %
3.1kmh
0 %
S
25 °
D
24 °
lun
28 °
mar
30 °
mie
28 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii