Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a anunţat, marți dimineaţă, într-o conferinţă de presă, declanşarea exerciţiului internaţional în caz de urgenţă nucleară sau radiologică ConvEx-3, care testează capacitatea de răspuns a autorităţilor în cazul unui impact care poate apărea asupra unei centrale nucleare electrice din zonă, în speţă cea de la Cernavodă.
S-a solicitat Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă al judeţului Constanţa să vină cu propuneri privind evacuarea preventivă din zona de 3 km şi o eventuală evacuare pe raza de 15 km în situaţia în care nu sunt emisii radioactive, dacă apar emisii oamenii trebuie să stea în casă până la o evacuare coordonată. În această fază se emit comunicate către populaţie şi mesaje RO-ALERT, care explică situaţia şi solicită respectarea exclusivă a recomandărilor transmise de autorităţi.
Pentru că nu există suficientă experienţă în acest domeniu, s-a solicitat activarea mecanismului de protecţie civilă europeană, a Centrului de coordonare euroatlantică a dezastrelor din cadrul NATO şi ajutorul unor experţi pe linia medicală pentru sfaturi privind abordarea situaţiei şi identificarea de locuri pentru persoane contaminate major radiologic, astfel încât să poată fi transferate ulterior spre alte ţări, potrivit Radio România Actualități.
Autorităţile fac un apel la cetăţeni să nu intre în panică şi precizează că acesta este un exerciţiu.
SEISM 2025 – ConvEX-3 este un exercițiu internațional organizat sub coordonarea Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA), cu scopul de a testa capacitățile de răspuns ale statelor participante în caz de urgență majoră cu impact radiologic sau seismic. România participă activ, prin Departamentul pentru Situații de Urgență, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Sănătății, precum și alte autorități relevante.