Ambasada Statelor Unite la Bucureşti a anunțat recent că Departamentul de Stat al SUA o să verifice conturile de social media ale solicitanţilor de viză de student sau viză de muncă în perioada vacanţelor.
Statele Unite au anunţat că reiau procesul de eliberare a vizelor pentru tineri, dar cu condiţia ca toţi solicitanţii să ofere acces public la conturile lor de pe reţelele sociale, pentru a fi analizate de guvern.
Verificările vor fi făcute în numele siguranţei naţionale. Cei care aplică pentru vize trebuie să îşi seteze conturile de social media pe modul public ca să poată fi verificate.
„Departamentul de Stat se angajează să protesteze naţiunea şi cetăţenii noştri, prin respectarea celor mai înalte standarde de securitate naţională şi siguranţă publică, în ceea ce priveşte procesul de acordare a vizelor. O viză pentru SUA este un privilegiu, nu un drept. Utilizăm toate informaţiile disponibile în cadrul procesului de verificare şi control al vizelor, pentru a identifica solicitanţii de viză care nu pot fi admişi în Statele Unite, inclusiv cei care reprezintă o ameninţare la adresa securităţii naţionale a SUA. În conformitate cu noile instrucţiuni, vom efectua o verificare amplă şi aprofundată, inclusiv a prezenţei online a tuturor solicitanţilor de viză de student şi de schimb de vizitatori, din categoriile F, M şi J pentru non-imigranţi.
Pentru a facilita această verificare, toţi solicitanţii de vize de non-imigrant F, M şi J vor fi instruiţi să îşi ajusteze setările de confidenţialitate pe toate profilurile lorde social media, pentru ca aceasta să fie ‘publice’. Consulatele noastre din străinătate vor relua, în curând, programarea cererilor de vize de non-imigrant F, M şi J. Solicitanţii trebuie să verifice website-ul Ambasadei sau Consulatului competent pentru disponibilitate programărilor.
Fiecare decizie privid acordarea vizei este o decizie de securitate naţională. Statele Unite trebuie să fie vigilente în timpul procesului de eliberare a vizelor, pentru a se asigura că persoanele care solicită intrarea în Statele Unite nu intenţionează să aducă prejudicii cetăţenilor americani şi intereselor noastre naţionale şi că toţi solicitanţii demonstrează, în mod credibil, că îndeplinesc condiţiile pentru obţinerea vizei solicitate, inclusiv că intenţionează să desfăşoare activităţi în conformitate cu condiţiile de intrare în ţară”, se arată în comunicatul Ambasadei SUA din România.