Detalii cu privire la cardurile de energie care vor fi acordate persoanelor vulnerabile, pentru plata facturilor la electricitate

Detalii cu privire la cardurile de energie care vor fi acordate persoanelor vulnerabile, pentru plata facturilor la electricitate

Bogdan Ivan, ministrul Energiei, a oferit astăzi detalii cu privire la cardurile de energie în valoare de 50 de lei care vor fi acordate persoanelor vulnerabile pentru plata facturilor la electricitate .

Conform ministrului, există un protocol cu cei de la Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, până la sfârşitul lunii iulie aceştia urmând să termine extensia la platforma folosită de Ministerul Fondurilor Europene pentru cardurile de energie.
„În momentul de faţă există un protocol cu cei de la Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, care au dezvoltat prima dată platforma pentru aplicaţia folosită de Ministerul Fondurilor Europene pentru acele carduri de energie.

Acum trebuie doar să facă o extensie a acelei platforme, pentru că există codul de bază şi toată infrastructura, iar în această extensie discuţiile noastre tehnice sunt ca până la finalul lunii să fie terminate. În cadrul acelui act normativ au fost puse termenele maxime, ceea ce e foarte important să ştie fiecare om care va beneficia de această schemă”, a declarat  ministrul Energiei, potrivit Agerpres.

„Sunt eligibili cei care locuiesc singuri într-o gospodărie şi au venituri de până la 1.950 lei. Dacă sunt mai multe persoane care locuiesc în aceeaşi gospodărie şi au venituri de până la 1.780 lei, sunt eligibili pentru această schemă, pot să se înscrie în platformă imediat ce va fi terminată, într-un mod foarte simplu, doar cu datele personale, cu adresele de domiciliu şi codul unic al clientului, care vine de la fiecare furnizor. Se poate înscrie direct persoana interesată, cineva din familie”, a menţionat ministrul Energiei.
Persoanele eligibile pentru acordarea voucherelor de energie vor putea fi înscrise şi la primării, dar şi la oficiile poştale, iar datele vor fi corelate cu cele de la instituţiile abilitate pentru a se stabili clar situaţia celor care solicită respectivul ajutor.

„Am creat şi posibilitatea ca fiecare primărie să îşi înscrie toţi oamenii din comunitate care ar fi beneficiarii acestei scheme şi sunt persoane cu venituri foarte mici. Şi, în acelaşi timp, oficiile poştale din România, dirigintele de la poştă şi angajaţii Poştei vor putea să-i înscrie pe oameni, urmând ca datele lor să fie corelate cu cele de la Ministerul de Finanţe, de la ANAF, de la AJPIS, tocmai pentru a stabili dacă eligibilitatea este clară în luna în care omul solicită acel ajutor”, a mai explicat ministrul.

Potrivit ministrului, fiecare om va primi acasă, de la Poşta Română, cardul de energie pe care va putea să-l folosească în clipa în care plăteşte factura la energie.

Guvernul a aprobat, prin ordonanţă de urgenţă, acordarea de tichete electronice de energie, în valoare de 50 de lei lunar, pentru consumatorii vulnerabili, măsură de protecţie socială valabilă în perioada 1 iulie 2025 – 31 martie 2026.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer senin
16.8 ° C
17.7 °
15 °
53 %
2.1kmh
0 %
mie
31 °
J
31 °
vin
35 °
S
31 °
D
30 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii