Reforma companiilor de stat, prioritate națională

Reforma companiilor de stat, prioritate națională

Premierul Ilie Bolojan a declarat luni, în cadrul unei conferințe de presă, că reforma companiilor de stat este pilonul principal al celui de-al doilea pachet de măsuri economice propuse de Guvern.

Potrivit acestuia, modul în care sunt administrate aceste entități are un impact economic major asupra bugetului public și a capacității de investiții a statului.

„Gestionarea corectă a companiilor de stat înseamnă economii importante pentru bugetul țării. Fiecare reducere a subvențiilor este un plus, fiecare îmbunătățire a calității serviciilor oferite cetățenilor este un câștig, iar controlul cheltuielilor contribuie la creșterea investițiilor sau la colectarea mai eficientă a impozitelor”, a explicat Bolojan.

Un prim pas în această reformă vizează creșterea transparenței. Premierul a anunțat că, în perioada următoare, toate ministerele vor avea obligația să publice informații detaliate despre conducerea companiilor de stat, remunerațiile acestora și datele financiare relevante.

„Vom corecta legislația pentru a preveni abuzurile”

„Nu este nicio rușine ca aceste informații să fie publice. Cetățenii au dreptul să știe cine conduce companiile finanțate din bani publici și cât câștigă acești oameni”, a punctat premierul.

Un alt element esențial al reformei se referă la schimbări legislative care vizează reducerea numărului de membri din conducerea companiilor și plafonarea veniturilor acestora. Bolojan a atras atenția asupra abuzurilor existente în prezent și a subliniat că nemulțumirea opiniei publice în acest sens este justificată.

„Vom corecta legislația pentru a preveni abuzurile și pentru a aduce un echilibru între performanță și remunerație”, a precizat șeful Executivului.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer senin
34.2 ° C
36 °
32.8 °
37 %
4.9kmh
0 %
mie
34 °
J
39 °
vin
40 °
S
42 °
D
31 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii