România înregistrează o scădere anuală de 11,4% la producția de servicii – cea mai mare dintre toate statele membre UE, potrivit datelor publicate joi, de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat).
Producția de servicii a crescut, în luna mai 2025, cu 1,7% în Uniunea Europeană și cu 2,1% în zona euro, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, potrivit datelor publicate, joi, de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat). Însă pe fundalul acestei evoluții pozitive la nivel european, România se remarcă prin contraperformanță.
În timp ce Grecia a înregistrat o creștere de 12,9%, urmată de Lituania cu 8,9% și Estonia cu 7,6%, România se află în fruntea declinului, alături de Danemarca (–10%) și Malta (–3%). Astfel, în timp ce majoritatea țărilor europene și-au consolidat activitatea în sectorul serviciilor, România pierde teren semnificativ, într-un moment în care economia are nevoie de stabilitate și impulsuri pozitive, conform antena3.ro.
La nivelul Uniunii Europene, cele mai mari avansuri în producția de servicii, raportate la aceeași lună a anului trecut, s-au înregistrat în domeniul informării și comunicării (+5%), în activitățile imobiliare (+2,2%), în cele profesionale, științifice și tehnice (+1,4%), dar și în sectorul serviciilor administrative și de asistență (+0,6%). Segmentul serviciilor de cazare și alimentație publică a consemnat o creștere de 2,1%.
Singura ramură cu o scădere clară a fost cea de transport și depozitare, care a înregistrat un recul de 1,4%.
Comparativ cu luna aprilie, producția de servicii a crescut ușor și în termeni lunari: cu 0,3% în UE și cu 0,2% în zona euro. În România, după o scădere modestă de 0,2% în aprilie, luna mai a adus o redresare parțială, cu o creștere de 1,1%