Pe 11 august, credincioşii ortodocşi îl cinstesc pe Sfântul Ierarh Nifon, ocrotitorul Olteniei.
Sfântul Ierarh Nifon s-a născut în Peloponez, ţinut din sudul Greciei, data naşterii lui nefiind cunoscută cu exactitate. Se ştie doar că aceasta ar fi cuprinsă undeva între anii 1434-1440. A fost botezat cu numele Nicolae, iar numele Nifon l-a primit în momentul în care s-a călugărit.
Sultanul Baiazid al II-lea l-a îndepărtat din scaun în anul 1488. Sfântul Nifon ajunge în Mănăstirea Sfântului Ioan Prodromul din Bulgaria, unde ridică un schit. În anul 1496, este chemat din nou la conducerea Patriarhiei Ecumenice.
În acelaşi timp, s-a deschis şi sicriul Sfântului, din care a început să izvorască apă care a spălat trupul domnitorului, arătându-l luminat. Apoi totul s-a închis la loc.
Sfintele rămăşiţe care au rămas în România se află la Biserica „Sf. Dumitru“, Catedrala Mitropoliei Craiovei.