„Eliminăm acel plafon de 50.000 de lei, astfel încât să nu avem niciun fel de plafon. Orice comerciant va trebui să ofere atât posibilități de plata in cash, cât și posibilități de plată cu orice mijloc de plată electronic”, a anunțat miercuri ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare.
În prezent, potrivit legii, „comercianții care realizează în cursul unui an încasări în numerar cu o valoare mai mare de 50.000 lei, au obligația să accepte ca mijloc de plată cardurile de debit, de credit sau preplătite, prin intermediul unui terminal POS și/sau al altor soluții moderne de acceptare, inclusiv aplicații ce facilitează acceptarea plăților electronice”.
Astfel, acum, comercianții care au încasări anuale mai mici de 50.000 de lei nu au această obligație. Sunt în momentul de față peste 300.000 de astfel de cazuri. Nu mai suntem în situația din 2021 sau 2018 când POS-urile aveau diverse regimuri și era foarte complicat să obții un POS. Acum avem 3 variante de POS, e mult mai facil să le obții”, a declarat Alexandru Nazare.
Nazare a precizat că pentru introducerea acestei măsuri vor exista și norme tranzitorii care vor lua în calcul zonele în care nu există internet.
De asemenea, ministrul de Finanțe a mai subliniat că a discutat cu reprezentanții băncilor și ai procesatorilor de plăți pentru reducerea comisioanelor la plata cu cardul, potrivit antena3.ro.