Un studiu publicat marți sub titlul „OCDE Education at a Glance 2025 – EaG 2025″ relevă faptul că poroporția tinerilor români care nu sunt înscriși în sistemul de învățământ național este relativ mare și atinge 16% în rândul celor cu vârste cuprinse între 6 şi 14 ani.
În intervalul de vârstă 5 – 19 ani, această proporție ajunge la 32%. Indicatorii pentru tinerii români care nu merg la școală sunt mult peste mediile OCDE (2% pentru grupa 6 – 14 ani, respectiv 16% pentru intervalul 5 – 19 ani).
Lucrurile nu stau bine nici în ceea ce privește numărul tinerilor de 18 – 24 de ani care nici nu sunt angajați şi nici nu urmează niciun program educațional sau de formare. Aici România se situează peste media OCDE, cu 22%, comparativ cu 14%.
Riscul de a fi șomer sau inactiv este ridicat în rândul celor cu vârste cuprinse între 25 şi 34 de ani, în special dacă au studii sub nivelul secundar superior , potrivit studiului OCDE.
Pe de altă parte, această cercetare susține că „studiile superioare garantează perspective excelente de angajare în România”, rata de ocupare celor cu astfel de studii atingând 92%, comparativ cu 87% în medie la nivelul OCDE.
Studiul analizează și salariile cadrelor didactice din România
Ponderea tinerilor adulți cu o calificare terțiară (n.r. – studii universitare sau post-liceale) a scăzut de la 26% în 2019 la 23% în 2024.
De asemenea, studiul analizează și salariile cadrelor didactice din România, constatând că acestea „sunt mari”. Potrivit studiului, profesorilor li se poate acorda o compensație suplimentară pentru predarea mai multor ore, pentru participarea la programe de mentorat sau pentru îndeplinirea unor sarcini speciale suplimentare.
Ca imagine de ansamblu, elevii din România primesc ușor peste 6.000 de ore de instruire obligatorie în învățământul primar și gimnazial, cu aproximativ 1.600 de ore mai puțin decât media OCDE, conform antena 3.ro.