23 de secții de votare vor fi organizate în 14 orașe din România pentru alegerile parlamentare din 28 septembrie 2025 din Republica Moldova, a anunțat Ambasada Republicii Moldova la București.
Secțiile sunt pentru cetățenii moldoveni stabiliți temporar sau permanent în România.
„Dragi cetățeni ai Republicii Moldova stabiliți permanent sau temporar în România, vă invităm să participați la alegerile parlamentare din 28 septembrie 2025. La acest scrutin electoral vom deschide 23 de secții de votare în 14 orașe ale României”, arată Ambasada Republicii Moldova la București, într-o postare pe pagina de Facebook.
Cetățenii moldoveni vor putea vota în București, Iași, Brașov, Bacău, Baia Mare, Galați, Cluj-Napoca, Constanța, Craiova, Suceava, Sibiu, Oradea, Timișoara, Târgu-Mureș.