„Nu va crește vârsta de pensionare, nu e niciun proiect în coaliție sau guvern, nu suntem de acord. Există și garanții legale. Legile în vigoare nu permit așa ceva. Nu va crește vârsta de pensionare. Singura zonă este zona magistraților, dar în rest vârsta de pensionare nu va crește”, a declarat ministrul Muncii, Florin Manole.
Ministrul Muncii a vorbit la România TV despre creșterea vârstei de pensionare, plata pensiilor prin Poștă sau card, fraudele din sistemul de handicap și situația recalculării pensiilor.
„Nu va crește vârsta de pensionare, nu e niciun proiect în coaliție sau guvern, nu suntem de acord. Există și garanții legale. Legile în vigoare nu permit așa ceva. Nu va crește vârsta de pensionare. Singura zonă este zona magistraților, dar în rest vârsta de pensionare nu va crește”, a spus Florin Manole.
În ceea ce privește plata pensiilor și costurile ridicate generate de distribuția prin Poștă, Florin Manole a explicat că „Nu obligăm pe nimeni, libertatea de alegere e importantă și așa va rămâne. Însă avem nevoie să facem asta, să încurajăm trecerea de la cash la card. Peste jumătate primesc pe card, pentru ei, pentru taxele aferente am cheltuit 6 milioane lei, pentru cealaltă jumătate am cheltuit 60 milioane lei, de 10 ori mai mult. Am economisi din banii statului. Pentru asta e nevoie de infrastructură dezvoltată, să comunicăm, să convingem oamenii de beneficii, fără să obligăm sau să constrângem. Unii vor să rămână veșnic pe cash și e dreptul lor”.
Pe tema recalculării pensiilor, Florin Manole a recunoscut că sistemul informatic nu funcționează corespunzător: „Da, nu e pe deplin funcțional și Casa de Pensii îmi trimite evaluări și evoluția. Vechea conducere e vinovată și nu are scuză despre situația de acum. Trebuie să continuăm dezvoltarea softului, pensionarii sunt nemulțumiți pe bună dreptate”.
Florin Manole: „Am găsit lipsuri și în evaluarea corectă a celor care meritau beneficii
Întrebat despre fraudele din sistemul de handicap, ministrul a precizat: „Controale sunt în mai multe județe și continuă să fie. Rezultatul: am descoperit o fraudă masivă, ștampile falsificate, documente medicale neconcludente, erori, vinovății care fac oameni care nu ar trebui să beneficieze să o facă. Am găsit lipsuri și în evaluarea corectă a celor care meritau beneficii, un grad superior sau nu au fost încadrați în grad de handicap și trebuie să reglementăm. Avem fraude și erori și cei care nu merită să nu primească. Am pus în transparență un nou proiect de remediere a criteriilor de încadrare, având în obiectiv să reducem numărul celor reevaluati pe nedrept. Amputații, de exemplu – asta nu se repara, nu se tratează, nu există argument pentru care acest cetățean e chemat la reevaluări. Nu o să aducem la reevaluări pe niciunii dintre cei care beneficiază corect. Ordinul e pentru viitorul încadrării, nu pentru cei care au primit încadrarea în trecut. Pentru cei din trecut, avem corpul de control care aplică sancțiuni unde e cazul”.