Direcția de Asistență Socială Voluntari, cu sprijinul Instituției Primarului Orașului Voluntari, în parteneriat cu Centrul de Transfuzie Sanguină București și Societatea Medicală Sfânta Cuvioasă Parascheva, organizează o nouă campanie de donare de sânge în cadrul proiectului „Împreună dăruim viață”.
Cetățenii sunt îndemnați să se alăture cauzei și să doneze luni, 29 septembrie, între orele 08:30 – 12:00, în incinta Spitalului Orășenesc Voluntari din bd. Dunării, nr. 71.
Pentru o organizare eficientă accesul la donare se face pe bază de programare, motiv pentru care persoanele care pot și doresc să doneze sânge trebuie să ia legătura cu reprezentanții Direcției pentru a stabili împreună intervalul orar în care se vor prezenta la donare.
Programările se fac telefonic, la numărul 0756 722 897, de luni până joi, în intervalul orar 08:00 – 16:00 sau vineri, în intervalul orar 08:00 – 13:30.
Scopul campaniei este acela de a atrage un număr cât mai mare de donatori din orașul Voluntari, și nu numai, în vederea alimentării rezervei de sânge existente în cadrul Centrului de Transfuzie Sanguină București.
Direcția de Asistență Socială Voluntari susține permanent activitatea de informare și conștientizare a importanței donării de sânge voluntare, cu scopul de a mări rezervele de sânge gestionate de centrele de transfuzii la nivel național.