Președintele României, Nicușor Dan, nu va participa la sesiunea Adunării Generale a ONU din perioada 23-29 septembrie, eveniment de amploare care reunește șefi de stat și de guvern din întreaga lume.
Surse diplomatice citate de G4Media.ro au confirmat că delegația României va fi condusă, în acest an, de ministrul de externe Oana Țoiu.
Decizia surprinde în condițiile în care șeful statului a subliniat, chiar recent, importanța reprezentării României în plan internațional. Nici premierul Ilie Bolojan nu va fi prezent la New York, ceea ce înseamnă, potrivit sursei, că România ratează o oportunitate rară de a fi prezentă la cel mai înalt nivel la un eveniment cu miză globală.
Dincolo de discursurile oficiale, partea cea mai valoroasă a vizitei constă în întâlnirile bilaterale și discuțiile informale cu lideri occidentali sau cu oficiali din state emergente. Aceste interacțiuni directe sunt esențiale pentru a construi relații diplomatice și economice.
În plus, sesiunea din această toamnă este prima Adunare Generală ONU de la începutul mandatului președintelui SUA, Donald Trump, ceea ce face evenimentul cu atât mai relevant. Potrivit surselor diplomatice, există paneluri și secțiuni unde participarea este rezervată exclusiv șefilor de stat sau de guvern, situații în care ministrul de Externe nu va putea reprezenta România.