Ministrul Muncii nu susţine creşterea vârstei de pensionare peste 65 de ani. Florin Manole afirmă şi că vor fi mereu bani pentru pensii și salarii

Ministrul Muncii nu susţine creşterea vârstei de pensionare peste 65 de ani. Florin Manole afirmă şi că vor fi mereu bani pentru pensii și salarii

„Nu cred că oamenii trebuie să lucreze până în ultimul moment. Cred că avem nevoie de timp pentru viaţă personală, pentru nepoţi, pentru odihnă”, a spus ministrul Muncii, la Prima TV, citat de ştiripesurse.ro.

Florin Manole crede însă că persoanele care vor să lucreze şi după vârsta de 65 de ani trebuie să poată să o facă. „Cine vrea să muncească mai mult, are acest drept. Eu vreau să muncesc mai mult acum, şi nu după 65 – 70 de ani”, spune Manole.

Ministrul Muncii linişteşte populația în privința banilor pentru pensii și salarii. „Întotdeauna au fost, întotdeauna vor fi bani de pensii şi salarii” a declarat Manole.

Ministrul susține că la rectificarea bugetară care va avea loc, cel mai probabil, săptămâna viitoare, instituţii din subordinea ministerului pe care îl conduce vor primi sume în plus. „Inclusiv în urma rectificării care va fi adoptată cel mai probabil săptămâna viitoare, o să mai avem nişte suplimentări de fonduri şi la Casa de Pensii, şi la Agenţia pentru Plăţi Sociale şi pe oriunde mai este nevoie. Dar, da, sunt şi vor fi bani de pensii, bani de salarii şi bani de beneficii sociale”, afirmă ministrul Muncii.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ploaie moderată
6.1 ° C
7.3 °
5.5 °
86 %
13.9kmh
100 %
vin
11 °
S
13 °
D
15 °
lun
15 °
mar
12 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii