Peste 2,7 milioane de pensionari vor primi sprijinul financiar în decembrie

Peste 2,7 milioane de pensionari vor primi sprijinul financiar în decembrie

Peste 2,7 milioane de pensionari vor primi sprijinul financiar de 400 de lei. Banii de la Guvern vor fi virați chiar în decembrie. 

”2.750.000 de pensionari cu venituri mai mici sau egale cu 2.574 lei vor primi în decembrie 2025 sprijinul financiar de 400 lei, a doua tranșă din ajutorul de 800 lei acordat în acest an.

Avem acești bani în buget și vor ajunge la cei care sunt cei mai afectați în această perioadă.

Este o măsură de protecție socială la care nu am renunțat și care va fi binevenită”, arată ministrul Muncii, Florin Manole, potrivit stiripesurse.ro.

Acest ajutor, în cuantum total de 800 de lei, a fost adoptat de către Guvern pentru a compensa faptul că pensiile nu au fost indexate. Pensionarii cu venituri de până la 2.574 de lei au primit această tranșă în luna aprilie, iar a doua tranșă va veni în decembrie, chiar înainte de Sărbători.

De această măsură vor beneficia peste 2,7 milioane de pensionari, iar impactul bugetar este de 1.100.000.000 lei.

Potrivit notei de fundamentare a actului normativ aprobat de Guvern, ajutorul pentru pensionari din această categorie urmează a fi oferit în două tranșe egale a câte 400 lei în luna aprilie 2025, respectiv decembrie 2025.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ploaie ușoară
7.2 ° C
7.3 °
7 °
82 %
13.9kmh
100 %
vin
11 °
S
12 °
D
16 °
lun
11 °
mar
11 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii