România transmite un semnal ferm împotriva violenței domestice

România transmite un semnal ferm împotriva violenței domestice

Președintele Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, a declarat marți, în plenul Parlamentului, că România transmite un semnal ferm împotriva violenței domestice prin adoptarea Declarației dedicate Zilei Internaționale a Nonviolenței.

Grindeanu a subliniat necesitatea introducerii în școli a unui „Cod al empatiei”, prin care copiii să învețe respectul, demnitatea și gestionarea conflictelor încă de la vârste fragede.

„Copiii noștri trebuie să învețe că o mână întinsă și o vorbă bună sunt mai puternice decât orice pumn”, a spus el, transmite News.ro.

Oficialul a punctat că lupta împotriva violenței domestice nu poate fi dusă doar de stat, ci și prin colaborarea cu ONG-uri, specialiști, culte și mass-media.

Președintele Camerei Deputaților a insistat pe nevoia unor adăposturi sigure, consiliere psihologică, asistență juridică și sprijin pentru reintegrarea victimelor.

„Protejarea victimelor și tragerea la răspundere a agresorilor nu mai pot fi subminate de birocrație sau întârzieri procesuale”, a avertizat acesta.

Grindeanu le-a cerut parlamentarilor să lase deoparte culorile politice și să acționeze împreună pentru a combate acest flagel.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ceață
2.5 ° C
3.3 °
1.7 °
89 %
5.7kmh
100 %
mar
2 °
mie
2 °
J
1 °
vin
2 °
S
2 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii