Hidroelectrica a anunțat că va majora prețul energiei electrice

Hidroelectrica a anunțat că va majora prețul energiei electrice

Hidroelectrica a anunțat că va majora preţurile energiei electrice furnizată începând cu luna octombrie, pe fondul creşterii tarifelor de transport de către Transelectrica.

Imediat după ridicarea plafonării foarte mulți români au migrat către Hidroelectrica, fiind furnizorul care asigura unul dintre cele mai mici prețuri din piață. În urma acestei scumpiri este posibil ca prețurile la Hidroelectrica să fie mai mari decât la alte companii de electricitate, potrivit Mediafax.

„Vă aducem la cunoştinţă că, începând cu data de 1 septembrie 2025, a intrat în vigoare noua valoare a tarifului reglementat pentru serviciile de sistem, aplicat de Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice <Transelectrica> S.A.. Conform Ordinului Ministrului Energiei nr. 60 din 26.08.2025, publicat în Monitorul Oficial, tariful a fost majorat de la 7,04 lei/MWh la 12,79 lei/MWh. Această creştere tarifară, impusă prin reglementare, va conduce la o majorare a preţului final facturat pe care îl veţi plăti pentru energia electrică consumată”, anunță Hidroelectrica.

În prezent, tariful Hidroelectrica variază în funcție de perioada contractuală și de zona de distribuție, dar pentru consumatorii casnici, prețurile au fost liberalizate de la 1 iulie 2025, ajungând între 1,03 și 1,12 lei/kWh.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ploaie extremă
11.1 ° C
11.2 °
11 °
96 %
4.1kmh
100 %
mar
12 °
mie
13 °
J
14 °
vin
18 °
S
16 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii