„Sunt foarte mândru să anunț că Israelul și Hamas au semnat prima fază a planului nostru de pace”, a declarat Trump pe Truth Social. „Aceasta înseamnă că TOȚI ostaticii vor fi eliberați foarte curând, iar Israelul își va retrage trupele până la o linie convenită, ca prim pas către o pace puternică, durabilă și veșnică”, a adăugat președintele Statelor Unite.
Conform acordului, încetarea focului va intra în vigoare imediat după semnarea documentelor, marcând astfel începutul unui proces de stabilizare în regiune, după confruntări intense și negocieri care au durat luni de zile. Armata israeliană a anunțat începerea pregătirilor pentru implementarea acordului de pace cu organizația teroristă.Numărul estimat al ostaticilor israelieni care ar mai fi în viață în Gaza este de 20. Aceștia au petrecut doi ani în captivitate.
Președintele Trump a mulțumit mediatorilor și tututor celor care s-au implicat în procesul de obținere a păcii, din Qatar, Egipt și Turcia.