Judecătorii Instanței Supreme au decis să sesizeze Curtea Constituțională în legătură cu Legea privind plata pensiilor private

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constituită în Secţii Unite, a hotărât cu unanimitate sesizarea Curţii Constituţionale în vederea exercitării controlului de constituţionalitate, înainte de promulgare, asupra Legii privind plata pensiilor private, care aduce modificări legate de plata pensiilor din Pilonul 2 și Pilonul 3.

Sesizarea este legitimată constituţional de dispoziţiile art. 146 lit. a) din Constituţia României şi de prevederile art. 15 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, care prevăd dreptul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de a sesiza Curtea Constituţională pentru controlul constituţionalităţii legilor înainte de promulgare, informează Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Considerentele hotărârii nr. 4/2025 a Secțiilor Unite au avut în vedere următoarele aspecte de neconstituționalitate:

1. Încălcarea dreptului la proprietate privată, garantat de dispozițiile art. 44 din Constituție, a principiului proporționalității prevăzut de art. 53 din Constituție şi a principiului egalităţii în drepturi prevăzut de art. 16 alin. (2) din Constituţie.

2. Încălcarea principiului legalităţii, al securității raporturilor juridice şi al încrederii legitime, prevăzute de art. 1 alin. (3) și (5) din Constituţie.
Parlamentul a adoptat legea de plată a pensiilor private din România, la 17 ani de la înființarea sistemului, potrivit gandul.ro.

Articole similare

Ultimele Articole