Noapte grea pentru locuitorii cartierului Pipera. Primăria orașului Voluntari a anunțat oprirea alimentării cu gaz în toată zona, timp de o noapte. Mâine dimineață este programată reluarea alimentării.
Prin vocea primarului, Florentin Pandele, instituția a anunțat că urmează o noapte dificilă, mai ales în contextul temperaturii scăzute de afară. Edilul a explicat motivele întreruperii alimentării. „Este o măsură luată de compania de gaze pentru siguranță dumneavoastră, a tuturor celor 14.000 de familii”, a scris pe pagina sa de Facebook Florentin Pandele. „Am fost în permanentă legătură cu directorul companiei Neogas Grid S.A. și m-a asigurat că au fost făcute toate demersurile să fie reluată furnizarea în această seară. Însă, după oprirea vanei din apropierea stației de reglare-măsurare presiune (SRMP) Pipera au apărut probleme la conducta magistrală care trece prin cartier.
Din motive de siguranță, susţin responsabilii companiei de distribuție gaze, rețeaua nu poate fi încărcată în cursul nopții și nu poate fi verificată temeinic, existând riscul unor acumulări de gaze. Decizia, luată de comun acord între compania Neogas Grid S.A. și Transgaz, a fost ca lucrările la magistrală să fie reluate mâine dimineață, la prima oră. Va fi încărcată rețeaua și verificată punct cu punct, în toate cele 12 stații de reglare de sector”, a mai precizat primarul.
Compania Neogas Grid S.A. a fost nevoită să oprească alimentarea cu gaze pentru a evita o explozie, a mai afirmat edilul orașului iflovean și a precizat că reluarea furnizării gazelor va începe la prima oră a dimineții.

