Candidaturile pentru Primăria Capitalei se pot depune începând de miercuri până pe 17 noiembrie la Biroul electoral de circumscripţie nr. 42.
Aproape 1.800.000 de bucureşteni cu drept de vot sunt aşteptaţi pe 7 decembrie la urne pentru a-l alege pe cel care va conduce Primăria Capitalei până în 2028.
Potrivit AEP, situaţia centralizată a numărului alegătorilor înscrişi în Registrul electoral la data 11 noiembrie 2025 arată că în Capitală figurează 1.782.163 de persoane cu drept de vot.
Noul primar general al Capitalei va fi ales pe 7 decembrie. Alegerile parţiale au loc după ce Nicuşor Dan şi-a dat demisia de la PMB, în urma câştigării alegerilor prezidenţialele în luna mai, potrivit București FM.

