Europarlamentara social-democrată Gabriela Firea a lucrat alături de experți, specialiști și reprezentanți ai societății civile la redactarea unei scrisori prin care solicită măsuri concrete pentru modificarea și întărirea legislației europene privind combaterea violenței domestice, în România și pe întreg teritoriul Uniunii Europene.
Adresată Comisiei Europene, scrisoarea a ajuns la comisarul european pentru Democrație, Justiție, Stat de drept și Protecția consumatorilor, Michael McGrath și comisarul european pentru Pregătire, Gestionarea situațiilor de criză și Egalitate, Hajda Lahbib.
Gabriela Firea punctează, pe pagina sa de Facebook, lista de solicitări transmisă comisarilor. Ea se prezintă astfel:
1. Stabilirea unui cadru juridic comun pentru prevenție, investigare și sancționare.
2. Un cadru strategic european pentru sprijin psihologic, consiliere și adăposturi, în sprijinul victimelor.
3. O linie bugetară specifică și o obligație pentru statele membre de a finanța organizațiile pentru drepturile femeilor și serviciile specializate de sprijin a victimelor.
4. Un set comun de indicatori de evaluare a performanței în următorul CFM 2028-2034, pentru a măsura încrederea femeilor în instituții, autonomia economică, reducerea dependenței sau participarea femeilor la procesul decizional.
5. Obligația pentru toate statele membre de a colecta și raporta date armonizate privind violența împotriva femeilor.
6. Crearea unui mecanism european permanent, interconectat și cu capacitate operațională pentru prevenirea violenței împotriva femeilor, cu rol de coordonare transfrontalier, alertare și schimb de informații între autoritățile competente și toate statele membre.
Social-democrata mulțumește tuturor doamnelor care s-au alăturat și au contribuit la acest demers și invită publicul larg să parcurgă textul scrisorii.

