Astăzi a avut loc prima acțiune din cadrul proiectului „Ilfov te aude”, programul prin care seniorii din județul Ilfov pot beneficia consultații și aparate auditive gratuite. Campania este derulată de Consiliul Județean Ilfov în colaborare cu Fundația „Ilfov Împreună” și cu sprijinul Philip Morris România.
În premieră pentru program, echipa medicală a fost prezentă astăzi în orașul Măgurele, unde un număr de 31 de persoane au beneficiat de evaluări audiologice complete, desfășurate în condiții profesionale și sigure.
– Consultul auditiv a inclus toate etapele necesare unei evaluări corecte și riguroase:
– examinare otoscopică și, acolo unde a fost necesar, îndepărtarea dopurilor de ceară pentru a asigura o vizibilitate optimă;
– audiogramă tonală liminară, realizată pentru determinarea gradului real de hipoacuzie;
– amprentarea urechii și pregătirea mulajelor auriculare, esențiale pentru adaptarea corectă a aparatelor auditive.
De luni, 24 noiembrie, caravana „Ilfov te aude” ajunge și în alte localități ilfovene. Primele sunt Jilava și Bragadiru. Apoi, conform calendarului stabilit, ea va poposi și în alte comune și orașe pentru a facilita seniorilor accesul la servicii de sănătate auditivă.

