Luni, de la ora 12:00, va avea loc o şedinţă a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT), iar pe ordinea de zi sunt câteva subiecte care au un specific strict militar.
„Luni, la ora 12:00, va avea loc o şedinţă CSAT cu mai multe subiecte. Un subiect este Strategia Naţională de Apărare, un alt subiect e propunerea SAFE pe care România o face către Comisia Europeană. Sunt câteva subiecte care au un specific strict militar, pentru că suntem într-un context în care trebuie să aprobăm nişte planuri de apărare. O şedinţă CSAT normală”, a declarat, vineri, şeful statului, Nicușor Dan, potrivit tvrinfo.ro.
Guvernul a adoptat prin ordonanță de urgență regulile pentru achizițiile publice militare din programul SAFE, de întărire a capacităților de apărare europeană. Documentul urmează să fie discutat și supus aprobării Consiliului Suprem de Apărare a Țării.
Ministrul Apărării a declarat că mai multe instituții din zona de apărare și securitate sunt printre beneficiarii acestui instrument european de finanțare.
Ionuț Moșteanu a precizat că banii nu fac parte din categoria de granturi europene, ci vor fi un împrumut cu condiții foarte bune pentru țara noastră. Dobânda va fi de trei la sută, cu o rambursare în 40 de ani și un termen de grație de zece ani.

