Peste 15.000 de credincioşi sunt aşteptaţi să ia parte la manifestările religioase dedicate canonizării Sfântului Arsenie Boca, care au început joi după-amiază şi continuă vineri, la Mănăstirea Prislop din judeţul Hunedoara.
Circa 30 de episcopi, membri ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, vor lua parte la Sfânta Liturghie ce va avea loc vineri, la altarul de vară al mănăstirii, prilej cu care va fi intonat troparul, se va citi Tomosul Sinodal și va fi prezentată icoana Sfântului Arsenie la care se vor închina credincioșii.
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a decis, în ședința din 11–12 iulie 2024, canonizarea a 16 sfinți români, printre care și părintele protosinghel Arsenie Boca, căruia i s-a atribuit titulatura Sfântul Cuvios Mărturisitor Arsenie de la Prislop, cu zi de cinstire la 28 noiembrie.
Supranumit de credincioși „Sfântul Ardealului”, părintele Arsenie Boca – ieromonah, teolog și artist plastic – a fost stareț al Mănăstirii Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus și ulterior al Mănăstirii Prislop. Născut la 29 septembrie 1910 în satul Vața de Sus (județul Hunedoara), părintele a trecut la cele veșnice în 1989 și este înmormântat la Prislop, loc spre care anual vin mii de credincioși.
Momentul central al evenimentului proclamării locale a canonizării Sfântului Cuvios Mărturisitor Arsenie de la Prislop
Rânduielile liturgice au debutatat joi după-amiază la Mănăstirea Prislop, la ora 16:00, când s-a săvârșit slujba de priveghere, oficiată de Preasfințitul Părinte Gherontie Hunedoreanul, arhiereu-vicar al Episcopiei Devei și Hunedoarei, alături de un sobor de preoți și diaconi, potrivit Agerpres.
„Momentul central al evenimentului proclamării locale a canonizării Sfântului Cuvios Mărturisitor Arsenie de la Prislop va avea loc în dimineața zilei de 28 noiembrie, atunci când, la ora 9:00, va începe Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie Arhierească. La Sfânta Liturghie va sluji un sobor de aproximativ 30 de arhierei, membri ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. După momentul de final al Sfintei Liturghii va avea loc evenimentul proclamării solemne, locale, a canonizării Sfântului Cuvios Mărturisitor Arsenie de la Prislop, și anume intonarea troparului, citirea Tomosului Sinodal, închinarea la icoana Sfântului și prezentarea icoanei Sfântului, iar apoi ierarhii prezenți, împreună cu soborul slujitor, se vor deplasa la mormântul Sfântului unde, de asemenea, se va intona troparul și se vor închina cu toții”, a precizat Gabriel Miricescu, purtătorul de cuvânt al Episcopiei Devei și Hunedoarei.
Peste 300 de polițiști, pompieri și jandarmi vor fi prezenți, în următoarele zile, în zona Mănăstirii Prislop și pe traseele de acces pentru a menține un climat de siguranță participanților la manifestările religioase. Polițiștii se așteaptă la o afluență mare de autovehicule, în acest sens pelerinii fiind sfătuiți să respecte indicațiile forțelor de ordine dislocate la fața locului.
Autoritățile recomandă persoanelor care intenționează să ajungă la ceremoniile religioase de la Prislop să respecte indicațiile polițiștilor, jandarmilor și ale personalului de ordine din zonă, să evite opririle și staționările nepermise și să își planifice din timp deplasarea, având în vedere fluxul mare de pelerini așteptați.

