Administraţia Fondului pentru Mediu a anunțat că începând de marți, 16 decembrie, ora 10.00, persoanele fizice care nu au reușit să se înscrie anterior pot intra din nou în Programul Rabla Auto 2025.
Înscrierile sunt deschise până pe 31 decembrie 2025, ora 23:59 sau până la epuizarea fondurilor disponibile. Bugetul pentru noile înscrieri a devenit disponibil ca urmare a respingerii unor dosare sau a nefinalizării acestora în termenele prevăzute de ghidul de finanțare:
22.264.000 lei – autovehicule noi cu motorizare termică
14.510.000 lei – autovehicule electrice noi
Valoarea ecotichetelor Rabla Auto 2025
18.500 lei – autovehicul pur electric sau cu pilă de combustie cu hidrogen
15.000 lei – plugin hibrid sau motocicletă electrică
12.000 lei – autovehicul hibrid
10.000 lei – autovehicul cu motor termic (inclusiv GPL/GNC) sau motocicletă

