Român dispărut în tragedia de Revelion din Elveția

Român dispărut în tragedia de Revelion din Elveția

Noaptea de Revelion a adus o catastrofă greu de redat în cuvinte pentru cei care petreceau Anul Nou în barul “Le Constellation” din stațiunea elvețiană exclusivistă Crans Montana. Tragedia în care au murit carbonizați 47 de oameni și sunt peste 100 de răniți a făcut rapid înconjurul planetei.

Ministerul Afacerilor Externe a confirmat, din păcate, că şi un român e dat dispărut în incendiul care a mistuit clubul elvețian. MAE a făcut următorul anunț: „În legătură cu tragicul eveniment produs în Elveția, în stațiunea Crans Montana, Ministerul Afacerilor Externe precizează că Ambasada României la Berna este în contact cu familia unui cetățean român presupus dispărut în urma incendiului. Echipa consulară desfășoară demersurile necesare pe lângă autoritățile elvețiene competente și va comunica public orice evoluție confirmată oficial.

Totodată, România face parte din grupul de contact umanitar constituit pentru a sprijini autoritățile elvețiene în gestionarea cazurilor persoanelor spitalizate. În acest context, Departamentul pentru Situații de Urgență, Ministerul Sănătății și Ministerul Apărării Naționale sunt pregătite să ofere sprijin, inclusiv pentru eventuale zboruri medicale specializate, la solicitarea părții elvețiene. Ministerul Afacerilor Externe, prin intermediul Ambasadei României la Berna, continuă să monitorizeze situația cu prioritate”, a transmis MAE.

Elveţia a activat Mecanismul de protecţie civilă al UE, a anunţat, joi seară, preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, în timp ce Franţa primeşte deja răniţi.

România este implicată în efortul de acordare de sprijin internaţional autorităţilor elveţiene. În urma solicitării Confederaţiei Elvețiene prin intermediul Mecanismului European de Protecţie Civilă, Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă pune la dispoziţie transport medicalizat în sprijinul autorităţilor elveţiene, au anunțat vineri, reprezentanţii Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă.

Transportul medical este realizat cu aeronave ale Ministerului Apărării Naţionale, configurate pentru misiuni medicale, iar asistenţa pe timpul zborurilor este asigurată de personal medical specializat din cadrul UPU SMURD Bucureşti. Misiunile se desfăşoară sub coordonarea Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, în conformitate cu procedurile Mecanismului European de Protecţie Civilă.

O aeronavă MApN este pregătită pentru a efectua o misiune medicală pe ruta Lausanne – Paris, în vederea transferului mai multor pacienţi cu arsuri grave către unităţi medicale din Franţa, informează ştiripesurse.ro.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer senin
2 ° C
3 °
1.7 °
67 %
0.5kmh
0 %
vin
2 °
S
5 °
D
6 °
lun
5 °
mar
8 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii