Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a lansat, în consultare publică, un proiect de ordin privind aprobarea Procedurii de înregistrare a comunităților de energie în Registrul național al comunităților de energie.
Astfel, pentru prima dată la nivel național, proiectul introduce un cadru procedural unitar, clar și transparent pentru recunoașterea, evidența și monitorizarea comunităților de energie, în concordanță cu cerințele legislației europene privind participarea activă a cetățenilor și a comunităților locale în sectorul energetic, precizează ANRE.
Cadrul european de reglementare al comunităților de energie a fost stabilit, în principal, prin pachetul legislativ „Energie curată pentru toți europenii”, care introduce două concepte distincte, dar complementare: comunitățile de energie ale cetățenilor, reglementate prin Directiva (UE) 2019/944, și comunitățile de energie din surse regenerabile, reglementate prin Directiva (UE) 2018/2001, modificată și completată prin Directiva (UE) 2023/2413 (RED III).
Prin aceste acte normative, statele membre au obligația de a crea un cadru favorabil funcționării comunităților de energie, care să asigure recunoașterea statutului lor juridic, participarea deschisă și voluntară, controlul efectiv exercitat de membri, accesul echitabil la rețele și piețe, precum și eliminarea barierelor administrative și de reglementare disproporționate.

