Ordonanța trenuleț – modificări fiscale și bugetare cu impact semnificativ asupra mediului de afaceri, veniturilor salariale și administrației publice

Ordonanța trenuleț – modificări fiscale și bugetare cu impact semnificativ asupra mediului de afaceri, veniturilor salariale și administrației publice

Ordonanța de urgență nr. 89/2025, cunoscută sub denumirea de „ordonanța trenuleț” este un act normativ care introduce o serie de modificări fiscale și bugetare cu impact semnificativ asupra mediului de afaceri, veniturilor salariale și administrației publice, din anul 2026 și cu efecte etapizate până în 2027.

Ordonanța trenuleț a fost publicată în data de 23 decembrie 2025 în Monitorul Oficial.

Una dintre cele mai importante modificări vizează regimul de impozitare al microîntreprinderilor. Prin OUG nr. 89/2025 se elimină cota de impozitare de 3% aplicabilă până în prezent anumitor microîntreprinderi. Astfel, începând cu 1 ianuarie 2026, se aplică o singură cotă de impozit de 1% pe venitul microîntreprinderilor, pentru toate firmele cu cifră de afaceri de până la 100.000 euro.

OUG nr. 89/2025 aduce modificări și în ceea ce privește regimul fiscal aplicabil salariului minim brut pe economie

Pentru anul 2026, anumite categorii de clădiri utilizate în activități agricole și conexe (sere, solare, răsadnițe, ciupercării, silozuri, pătule etc.) sunt scutite de la plata impozitului pe clădiri. Începând cu 2027, pentru aceste clădiri se aplică o reducere de 50% a impozitului pe clădiri, măsura având rolul de a sprijini sectoarele productive.

Ordonanța „trenuleț” introduce modificări și în ceea ce privește regimul fiscal aplicabil dividendelor distribuite. Începând cu 1 ianuarie 2026, cota de impozit pe dividende se majorează de la 10 la 16% , aplicându-se dividendelor distribuite atât către persoane fizice, cât și către persoane juridice. De asemenea, veniturile sub formă de dividende distribuite începând cu data de 1 ianuarie 2026 se impozitează cu o cotă de 16% din suma acestora.

Introducerea obligației de transmitere în sistemul național RO e-Factura și a facturilor emise către persoane impozabile care nu sunt stabilite, dar sunt înregistrate în scopuri de TVA în România. În ceea ce privește e-TVA se propune abrogarea prevederilor din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 70/2024, cu modificările și completările ulterioare, referitoare la obligația persoanelor impozabile de a răspunde la “Notificarea de conformare RO e-TVA”. având în vedere că Agenția Națională de Administrare Fiscală nu dispune de capacitatea de a analiza punctual numărul ridicat de răspunsuri ale contribuabililor și nici nu are posibilitatea să-și asume că acestea sunt complete, corecte, astfel încât să nu genereze efectele sancționatorii prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 70/2024.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
câțiva nori
-3.4 ° C
-2.8 °
-4 °
82 %
6.2kmh
20 %
vin
-1 °
S
3 °
D
-2 °
lun
0 °
mar
-3 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii