Ministrul Muncii, Florin Manole, a declarat că Ministerul Muncii nu a propus și nu susține restrângerea drepturilor persoanelor cu dizabilități, în contextul eliminării unor facilități fiscale, subliniind că decizia aparține exclusiv Ministerului Finanțelor și este reglementată prin Codul fiscal.
Ministrul a precizat că, ori de câte ori au existat petiții sau semnale de alarmă legate de impactul social al măsurii, acestea au fost transmise Cancelariei Guvernului pentru a ajunge la premier. „Am rugat Agenția Națională pentru Protecția Persoanelor cu Dizabilități să le transmită întotdeauna Cancelariei, pentru a se înțelege impactul social al acestei măsuri”, a spus Manole.
Florin Manole a declarat explicit că nu susține eliminarea facilităților fiscale pentru persoanele cu dizabilități
El a confirmat că scopul acestui demers este ca decidenții politici să conștientizeze gravitatea situației: „să se înțeleagă că e o problemă cu impact social grav”. Florin Manole a declarat explicit că nu susține eliminarea facilităților fiscale pentru persoanele cu dizabilități și că nu poate apăra această măsură.
„Nu pot să argumentez în favoarea eliminării facilității și scutirii de impozit pentru persoanele cu dizabilități, pentru că eu însumi cred altceva”, a afirmat ministrul. În același timp, el a recunoscut că persoanele care au rămas fără sprijin „nu au nicio vină” și că statul este cel care trebuie să aplice corect legea.
Ministrul Muncii a anunțat că, după adoptarea bugetului, va propune înființarea unui fond special destinat persoanelor cu dizabilități, alimentat din taxele plătite de companiile cu peste 50 de angajați. „Putem și trebuie să constituim un fond pentru persoanele cu dizabilități, iar premierul este de acord”, a spus Manole. Fondul ar urma să fie utilizat inclusiv pentru sprijinirea integrării pe piața muncii, ministrul subliniind că incluziunea socială este la fel de importantă ca sprijinul financiar.
De asemenea, ministrul Muncii a mai anunțat că a cerut Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă să desemneze câte un responsabil dedicat angajării persoanelor cu dizabilități în fiecare județ.
„O persoană cu dizabilități care poate lucra nu își dorește să fie izolată de societate”, a subliniat ministrul, afirmând că va monitoriza lunar rezultatele acestor demersuri.

