Ministrul Muncii respinge ideea unei noi reforme a pensiilor militare

Ministrul Muncii respinge ideea unei noi reforme a pensiilor militare

Declarațiile recente despre o posibilă nouă creștere a vârstei de pensionare pentru militari au reaprins dezbaterea publică privind reformele asumate prin PNRR.

Ministrul Muncii, Florin Manole, a afirmat că legislația privind pensiile militarilor a fost clar stabilită în anul 2023 și face parte din angajamentele asumate de România. Potrivit acestuia, modificările au fost discutate și acceptate de Comisia Europeană, în contextul reformelor prevăzute în PNRR.

„Am auzit cu uimire aceste aceste declarații, pentru că pensiile din această familie ocupațională sunt deja reglementate din 2023”, a declarat ministrul. El a subliniat că orice revenire asupra acestui cadru ar putea genera tensiuni la nivel european.

Ministrul Muncii a explicat că vârsta de pensionare pentru militari nu este una extrem de redusă, așa cum este adesea vehiculat în spațiul public. Conform legislației în vigoare, aceasta pornește de la 60 de ani și urmează să crească gradual. „Vârsta de pensionare acolo este crescută etapizat, conform respectivei legi, de la 60 până la 65 de ani. E o etapizare care începe din 2031”, a precizat Florin Manole. El a adăugat că această etapizare este deja inclusă într-un jalon considerat închis.

Ministrul Muncii a avertizat că schimbarea actualei legi ar putea avea consecințe negative în relația României cu instituțiile europene. Reforma pensiilor militare este deja parte a unui angajament formal asumat în fața Comisiei Europene.

„Este un jalon închis cu pensiile militare. Reversibilitatea reformei ar supăra cu siguranță Comisia Europeană, iar necesitatea mie nu-mi este clară”, a afirmat ministrul Muncii, potrivit Antena3. Acesta a reiterat că legea actuală este deja aplicabilă.

Florin Manole a respins ideea că militarii s-ar pensiona, în mod obișnuit, la vârste foarte mici. El a explicat că vârsta de 48 sau 50 de ani nu reprezintă regula generală, ci excepții reglementate.

„Vârsta de pensionare la militari nu este de 48-50 de ani, cum se spune. Nu!”, a subliniat ministrul. El a amintit că pensionările anticipate există în toate sistemele, dar presupun diminuări ale cuantumului pensiei.

Reacția ministrului Muncii vine după declarațiile recente ale ministrului Apărării Naționale, Radu Miruță. Acesta a anunțat că este în lucru un proiect de lege care vizează creșterea vârstei de pensionare în mai multe structuri. Radu Miruță a explicat că măsura este analizată ca alternativă la reducerea salariilor sau a numărului de angajați din Ministerul Apărării, Ministerul de Interne, SRI și SPP. Declarațiile au generat însă controverse.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ceață
-6.7 ° C
-5.6 °
-7 °
88 %
3.1kmh
12 %
mar
1 °
mie
0 °
J
-1 °
vin
3 °
S
3 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii