Președintele AEP, Adrian Țuțuianu a anunțat că va propune un set de reguli clare pentru publicitatea politică din mediul online, în contextul în care legislația actuală nu mai ține pasul cu realitățile din era digitală. El a atras atenția că normele electorale din România sunt „total depășite”.
Țuțuianu a subliniat necesitatea unei logistici electorale unitare la nivel național, cu cabine, urne și amenajări standardizate ale secțiilor de vot. Acesta a precizat că își dorește eliminarea cabinelor cu perdele, potrivit Mediafax.
Care a mai adăugat că „este nevoie să simplificăm legislația, să prevedem expres în legislație lucrurile care au generat interpretări diferite în practica electorală, este nevoie să modificăm și să corectăm mecanismele de finanțare a activității partidelor politice, e nevoie să facem instrumente de control adecvate evoluțiilor tehnologice. (…) Trebuie să verificăm în timp real finanțarea prin diverse platforme care nu sunt monitorizate și raportate așa cum se raportează finanțarea de tip clasic”.

