Captură de cocaină în Ilfov. Acțiune ca în filme. Suspecții au fost prinși

Captură de cocaină în Ilfov. Acțiune ca în filme. Suspecții au fost prinși

Mai mulți români cu legături în cartelurile din America de Sud au fost prinși în flagrant în Ilfov. Ofițerii Antidrog au fost nevoiți să intervină cu pistoalele în mână pentru a-i opri pe suspecții care transportau 4 kilograme de cocaină și 8 de hașiș. În timpul intervenției, doi agenți au fost răniți, după ce traficanții au încercat să fugă și i-au lovit cu mașina. În urma acțiunii de amploare, cei trei suspecți au fost reținuți.

Flagrantul a avut loc seara trecută, pe o stradă din localitatea Gruiu, județul Ilfov. Polițiștii aveau informații despre o posibilă tranzacție de droguri, estimată la aproximativ 12 kilograme, dintre care 4 kilograme de cocaină și 8 kilograme de hașiș. În momentul intervenției agenților Antidrog, cei 3 suspecți au încercat să fugă de la fața locului, iar doi polițiști au fost loviți cu autoturismele acestora. Pentru a-i opri pe traficanți, oamenii legii au fost nevoiți să folosească armele din dotare, cu care au tras câteva focuri.

În cele din urmă, cei trei traficanți au fost prinși și imobilizați de oamenii legii. Potrivit surselor din anchetă, este vorba despre Dan Zamfir, State Stelian, cunoscut pentru implicarea sa în trafic de droguri, și Alexandru Găină, fiul unui colonel din MAI, eliberat din funcție în anul 2007. Sursele precizează că cel din urmă se afla la volanul mașinii care a lovit agenții în momentul flagrantului. El a fost testat cu aparatul drugtest, iar rezultatul a arătat că se afla sub influența drogurilor.

Aceleași surse susțin că State Stelian ar fi avut conexiuni în America de Sud, de unde erau aduse drogurile. Anchetatorii au efectuat, de asemenea, percheziții la Izvorani, la locuința lui Alexandru Găină, un imobil în care, potrivit datelor, nu locuiește nimeni permanent, iar el ajunge acolo doar ocazional. Bărbatul are antecedente penale pentru furt de mașini de lux și este cunoscut ca o figură violentă și proeminentă a lumii interlope.

Cei trei suspecți au fost reținuți și urmează să fie duși în fața instanței cu propunere de arestare preventivă.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer acoperit de nori
8.1 ° C
8.3 °
7.7 °
87 %
5.1kmh
100 %
J
8 °
vin
6 °
S
7 °
D
6 °
lun
1 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii