Înotătorul român David Popovici, dublu campion mondial la Singapore, a fost ales cel mai bun sportiv din Balcani în anul 2025, potrivit agenției bulgare de ştiri BTA, care a organizat cea de-a 52-a ediţie a acestui clasament.
David Popovici, care a câştigat premiul pentru a doua oară, prima dată fiind în 2022, s-a impus cu un total de 70 de puncte, după titlurile de campion mondial obţinute la 100 m liber şi 200 m liber. De asemenea, el a câştigat anul trecut medalii de campion european Under-23 în probele amintite.
David Popovici nu a putut participa la ceremonia de premiere, dar le-a transmis organizatorilor un mesaj. „Este o mare onoare să primesc acest premiu în cadrul celei de-a 52-a ediţii a Balkan Athlete of the Year, organizată de BTA. Să fiu parte din acest moment, care marchează şi 128 de ani de tradiţie ai BTA, face această recunoaştere şi mai specială. Mulţumesc organizatorilor, felicitări şi celorlalţi sportivi nominalizaţi, mulţumesc echipei mele şi tuturor celor care m-au susţinut. Acest premiu ne aparţine tuturor!”, se arată în mesajul lui Popovici.
Următorii pe podium sunt baschetbalistul sârb Nikola Jokic (Denver Nuggets), cu 46 de puncte, şi de halterofilul bulgar Karlos Nasar, cu 41 de puncte, care a primit un premiu special, potrivit Radio România București FM.

