Ediția din acest an a Jocurilor Olimpice de Iarnă de la Milano – Cortina (Italia) s-a încheiat aseară cu un grandios spectacol desfășurat pe milenara arenă din centrul orașului Verona. Începe Olimpiada, adică perioada dintre două ediții ale Jocurilor Olimpice. Flacăra olimpică s-a stins, dar spiritul olimpic rămâne viu până la următoarea ediție de Jocuri prin sportivi, prin susținători și prin valorile pe care le-a oferit umanității.
Purtătoare a drapelului României la ceremonia de încheiere de la Verona a fost patinatoarea nemțoaică Julia Sauter, care în competiție, a onorat tricolorul nostru cu o cea mai bună performanță a carierei sale.
Ceremonia de Închidere a marcat finalul unor zile intense, în care Team Romania a trăit la maximum fiecare start, fiecare coborâre, fiecare săritură și fiecare program pe gheață. „Iar această ediție ne lasă un rezultat care va rămâne reper pentru sporturile de iarnă românești, locul 5 a bob 2 persoane – un rezultat istoric pentru Mihai Tentea și George Iordache”, a transmis Comitetul Olimpic și Sportiv Român.
„De alte patru ori tricolorii au fost în top 15: locul 9la sanie dublu feminin Raluca Strămăturaru și Carmen Manolescu, locul 9 la ștafetă sanie – prin Valentin Crețu, Corina Buzatoiu, Raluca Strămăturaru – Carmen Manolescu și Marian Gîtlan – Darius Șerban; locul 12 la sărituri cu schiurile, echipe, – Daniela Toth, Delia Folea, Daniel Cacina, Mihnea Spulber; locul 15 la sanie individual – Valentin Crețu.
Merită toate aprecierile și modul în care a obținut locul 17 la patinaj artistic – Julia Sauter. Pe aceeași poziție au terminat la sanie dublu masculin – Marian Gîtlan / Darius Șerban; la sărituri cu schiurile Super Team – Daniel Cacina / Mihnea Spulber și prin bobul de 4 persoane – Mihai Tentea, George Iordache, Constantin Dinescu, Mihai Păcioianu și Andrei Nica.
Sunt cele mai bune rezultate ale tricolorilor la această ediție – performanțe construite prin muncă, curaj și încredere. Olimpismul nu înseamnă doar podium.Înseamnă Respect, Prietenie, Excelență. Înseamnă oameni care cred în visul lor și îl duc mai departe”, a mai adăugat COSR.
„La Jocurile Olimpice Milano Cortina 2026, Team Romania a simțit susținerea unei țări întregi. Campania #MaiSusRomânia de pe pagina de Facebook a Comitetului Olimpic și Sportiv Român a depășit 7,9 milioane de vizualizări – un record care înseamnă mai mult decât cifre. Înseamnă implicare. Înseamnă energie. Înseamnă România. Vă mulțumim că ați fost alături de sportivii noștri. Vă mulțumim că ați crezut. Vă mulțumim că ne-ați ajutat să ducem România Mai Sus. Pentru că Team România este despre oameni, iar împreună suntem mai puternici!” a mulțumit COSR iubitorilor sportului din țara noastră.
