Volodimir Zelenski, mesaj din buncăr la patru ani de la războiul în Ucraina

La patru ani de la declanșarea invaziei ruse la scară largă, președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, spune că liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, nu și-a atins obiectivele strategice și militare. Liderul ucrainean a subliniat că Ucraina continuă să reziste și că își apără nu doar teritoriul, ci și valorile democratice.

„Putin a vrut să șteargă Ucraina de pe hartă, să ne distrugă statalitatea și să ne frângă voința. Nu a reușit”, a transmis Zelenski, evidențiind faptul că instituțiile statului funcționează, armata ucraineană rămâne operațională, iar sprijinul internațional nu a încetat. Potrivit acestuia, planul Moscovei de a instala un regim marionetă la Kiev și de a dezbina societatea ucraineană a eșuat.

Mesajul video, cu încărcătură dramatică, mixând diverse imagini din timpul războiului, inclusiv cu eroi căzuţi la datorie, începe cu Zelenski în buncărul în care s-a adăpostit în primele zile ale invaziei ruse.

Președintele ucrainean a reiterat că țara sa nu caută un conflict fără sfârșit, ci o pace „puternică, demnă și durabilă”.

Mesajul lui Volodimir Zelenski către Donald Trump

Zelenski a transmis totodată un mesaj către președinte american, Donald Trump, subliniind importanța sprijinului Statelor Unite pentru Ucraina. Liderul de la Kiev a arătat că susținerea bipartizană a Washingtonului a fost esențială pentru rezistența Ucrainei și a exprimat speranța că relația strategică dintre cele două state va continua să fie solidă, indiferent de evoluțiile politice interne din SUA.

„Avem nevoie de unitate și de leadership puternic din partea partenerilor noștri. O pace justă nu este importantă doar pentru Ucraina, ci pentru întreaga lume liberă”, a transmis Zelenski, sugerând că rezultatul conflictului va influența echilibrul de securitate global.

Articole similare

Ultimele Articole