Administrația municipiului Buzău are de recuperat milioane de euro din amenzi rutiere neachitate, a declarat astăzi primarul Constantin Toma. Potrivit edilului, anul trecut au fost achitate amenzi în valoare de aproximativ 1,5 milioane de euro, însă datoria totală provenită din sancțiunile rutiere a depășit în prezent cinci milioane de euro.
Primarul a explicat că s-a ajuns la această situație deoarece mulți șoferi încearcă diverse metode pentru a evita plata. În cazurile în care sunt obligați să presteze muncă în folosul comunității, unii prezintă certificate medicale care atestă că nu sunt apți de muncă.
„Din amenzi, din păcate avem foarte mult de recuperat, situaţia este foarte proastă, aveam la un moment dat în jur de şapte milioane de euro, acum cred că s-a mai micşorat, din amenzile de circulaţie, în condiţiile în care, ciudat, anul trecut am strâns doar 1,5 milioane de euro şi noi aveam de recuperat vreo şapte milioane de euro din amenzi. Sunt unii cu sume imense, nu aveau nimic pe numele lor. Dacă nu are bani, trebuie declarată insolvabilitatea ca persoană fizică, pe urmă îl chemi la muncă să facă ore în folosul comunităţii. Vin cu certificat medical şi o luăm de la început, el e bun de muncă, dar a încălcat legea circulaţiei, sunt situaţii incredibile, despre asta vorbim, dacă nu ar fi şi pe bani ar fi extraordinar.”, a declarat Constantin Toma, după şedinţa Consiliului Local Municipal.
Guvernul a adoptat o ordonanță de urgență care introduce măsuri pentru creșterea capacității financiare a unităților administrativ-teritoriale. Actul normativ stabilește că, pentru a beneficia de reducerea cu o treime a perioadei de suspendare a permisului, contravenientul trebuie să achite la bugetul local toate amenzile contravenționale primite în calitate de conducător auto, inclusiv pentru tractoare agricole sau forestiere și tramvaie.
De asemenea, dacă amenzile de circulație nu sunt plătite în termen de 90 de zile de la comunicarea procesului-verbal, dreptul de a conduce va fi suspendat.
Noile prevederi vor intra în vigoare în șase luni, iar normele de aplicare urmează să fie aprobate de Guvern.
