Președintele României, Nicuşor Dan, a fost primit joi cu onoruri militare la Palatul Prezidențial din Varșovia, în cadrul unei vizite oficiale în Polonia. Liderul de la București a fost întâmpinat de omologul său polonez, Karol Nawrocki, ceremonia de primire marcând începutul unei serii de discuții la nivel înalt între cele două state.

Ceremonia oficială s-a desfășurat în curtea Palatului Prezidențial, unde garda de onoare a prezentat salutul militar, iar imnurile naționale ale celor două țări au fost intonate. Momentul simbolic a subliniat relația strânsă dintre România și Polonia, două state aliate în cadrul NATO și membre ale Uniunea Europeană.
După ceremonia de primire, cei doi șefi de stat au intrat în Palatul Prezidențial pentru convorbiri tete-a-tete, urmate de discuții oficiale între delegațiile celor două țări. Pe agenda întâlnirii se află consolidarea cooperării bilaterale, coordonarea în domeniul securității regionale, precum și proiecte comune în plan economic și energetic.

Vizita are loc într-un context regional marcat de provocări de securitate, iar România și Polonia sunt considerate actori-cheie pe flancul estic al NATO. Discuțiile dintre Nicuşor Dan și Karol Nawrocki vizează inclusiv întărirea cooperării militare și coordonarea pozițiilor în cadrul structurilor euroatlantice.

