Primăria Orașului Voluntari în parteneriat cu Asociația pentru Sănătatea Oamenilor Simpli și Institutul Național de Boli Infecțioase „Prof. Dr. Matei Balș” lansează proiectul „Prevenirea de astăzi, sănătatea de mâine”. Anunțul a fost făcut de primarul orașului, Florentin Pandele. Proiectul oferă testare gratuită pentru hepatita B (VHB), hepatita C (VHC) și virusul imunodeficienței umane – HIV, destinată persoanelor cu vârste între 18 și 65 de ani din orașul Voluntari.
Programul se va desfășura pe o perioadă de 90 de zile, începând cu 15 martie 2026, și are ca obiectiv creșterea gradului de informare, prevenție și depistare precoce în rândul populației adulte. Hepatita B și hepatita C sunt infecții virale care afectează ficatul și pot evolua mult timp fără simptome, însă netratate pot duce la complicații grave, precum ciroza sau cancerul hepatic. HIV este un virus care atacă sistemul imunitar și, în lipsa tratamentului, poate slăbi treptat capacitatea organismului de a lupta împotriva infecțiilor.
Depistarea precoce este esențială, deoarece permite inițierea rapidă a tratamentului, reduce riscul de complicații și limitează transmiterea infecțiilor.
Testarea se desfășoară în condiții de siguranță și confidențialitate, oferind acces rapid la evaluare medicală și îndrumare de specialitate.
Pentru informații suplimentare și programări, cetățenilor au la dispoziție numărul de telefon 0751 059 605.
„Prevenția și informarea sunt pași esențiali pentru o comunitate mai sănătoasă”, a mai transmis primarul.

