Michelangelo, maestrul Renaşterii, le-ar fi ordonat elevilor săi să ascundă numeroase opere de artă într-o cameră secretă, pentru a le păstra astfel pentru posteritate, după cum a afirmat o cercetătoare italiană, citată de AFP.
Cercetătoarea Valentina Salerno afirmă că a descoperit arhive inedite care dezvăluie faptul că artistul a ascuns unele dintre acele creaţii. „Unul dintre aceste trei documente inedite pe care le-am găsit în arhive vorbeşte despre o cameră” plasată sub paza elevilor lui Michelangelo, a declarat Valentina Salerno pentru AFP cu ocazia unei conferinţe de presă la Roma.
„Operele de artă sunt ascunse în această cameră, atât de bine încuiată cu lacăte încât este nevoie de o mulţime de chei, pentru ca nimeni să nu poată să intre fără permisiunea celorlalţi”, a dezvăluit ea. Valentina Salerno, la finalul unor cercetări de zece ani în arhive, care au dus-o de la Vatican în mai multe oraşe ale Europei, inclusiv la Paris, a descoperit ceea ce a denumit proiectul „maniacal” al artistului de a-şi ascunde operele de artă „pentru ca ele să nu cadă în mâinile nepotului pe care îl detesta”.
„Scopul era de a transmite urmaşilor lui săraci (…) arta sa, pentru generaţiile următoare”, a mai spus ea. Elevii implicaţi în acel plan au format celebra Academie de Artă San Luca în secolul al XVI-lea, care există şi în zilele noastre, potrivit stiripesurse.ro.
Cercetătoarea italiană consideră că acea încăpere secretă ce avea menirea de conserva operele maestrului renascentist se află sau se afla undeva în Bazilica San Pietro in Vincoli (Sfântul Petru în Lanţuri) din Roma – unde se află mormântul papei Iulius al II-lea, decorat de Michelangelo cu sculptura lui Moise, una dintre capodoperele sale.