Cum se schimbă votul în România: urne inteligente la alegerile din 2028

Urne inteligente care numără automat voturile și o schimbare majoră a legislației electorale. Sunt planurile Autorității Electorale Permanente pentru alegerile din 2028. Șeful AEP, Adrian Țuțuianu, spune că actualul sistem electoral este depășit și trebuie modernizat pentru a evita problemele apărute la ultimele scrutine. Autoritățile vor să digitalizeze procesul de vot și să pregătească mai bine personalul din secțiile de votare, astfel încât rezultatele să fie centralizate mai rapid și cu mai puține erori.

Urne inteligente care numără automat voturile

Una dintre principalele schimbări propuse pentru alegerile din 2028 este introducerea unor „urne inteligente”, care ar putea număra automat buletinele de vot. Potrivit planurilor prezentate de conducerea AEP, sistemele informatice ar urma să înregistreze și să transmită rezultatele votării, iar personalul din secțiile de vot ar avea rolul de a verifica datele generate de sistem. Scopul este simplificarea procesului electoral și reducerea riscului de erori în timpul numărării voturilor.

„A doua chestiune pe care trebuie să o facem pentru 2028 este de a-i selecta mai bine pe experții electorali și să simplificăm procesul verbal pentru că nu trebuie să fie atât de complicat. Mai am în vedere și o mai bună informatizare a proceselor electorale, am vorbit și sper să punem, de exemplu, urne inteligente care să numere buletinele de vot, infrastructură care să poată consemna rezultatele votării și factorul uman să fie implicat doar în verificarea acestor date. “ a declarat Adrian Țuțuianu într-o conferință de presă.

Legislația electorală, considerată depășită

Conducerea AEP susține că legislația electorală actuală nu mai este adaptată realităților din prezent și trebuie modificată semnificativ. Adrian Țuțuianu a explicat că la ultimele alegeri au apărut probleme în secțiile de votare, inclusiv dificultăți în completarea proceselor-verbale și calcularea rezultatelor. Din acest motiv, rezultatele finale au fost anunțate mult mai târziu decât în trecut. În unele cazuri, procesul de centralizare a datelor a durat aproape o săptămână.

„Asta înseamnă și niște resurse alocate, înseamnă modernizarea procesului electoral și înseamnă să fim cu toții de acord că este necesară modificarea de fond a legislației electorale care este depășită, nu avem un cadru legislativ electoral adaptat realității“, a mai declarat președintele Autorității Electorale Permanente.

Experți electorali mai bine pregătiți

Pe lângă digitalizarea procesului de vot, AEP vrea și o selecție mai atentă și o pregătire mai bună a experților electorali. Autoritatea Electorală Permanentă analizează inclusiv posibilitatea de a utiliza fonduri europene pentru formarea personalului implicat în organizarea alegerilor. De asemenea, se discută simplificarea proceselor-verbale utilizate în secțiile de votare, care în prezent sunt considerate prea complicate.

Posibilitatea alegerilor anticipate

Șeful AEP a declarat că instituția trebuie să fie pregătită pentru orice scenariu politic, inclusiv pentru eventuale alegeri parlamentare anticipate. În acest context, modernizarea sistemului electoral și actualizarea legislației devin priorități pentru autorități, astfel încât organizarea scrutinelor să fie mai rapidă și mai eficientă.

„Este de anticipat să avem alegeri parțiale pentru funcții de primar sau Consilii Locale și, posibil, în contextul în care văd că exista dorința unor primării de a fuziona, trebuie făcut referendum și AEP este implicată. Și nu exclud, eu sunt unul dintre cei care cred că nu am o chestie concretă astăzi, dar se poate oricând și AEP trebuie să fie gata oricând să gestioneze și niște alegeri parlamentare anticipate pentru că se pot întâmpla. Teoretic, cel puțin, se pot întâmpla. Practic, azi nu se întrevede această posibilitate, dar așa cum am spus și altă dată, dacă nu ai un răspuns politic la o situație tensionată din societate, alegerile reprezintă una dintre soluții”, a zis Adrian Țuțuianu.

Când vor avea loc alegerile din 2028

În anul 2028 vor avea loc două rânduri importante de alegeri: alegerile locale, în prima parte a anului și alegerile parlamentare, cel mai probabil spre finalul anului. Acestea ar putea fi primele scrutine organizate după modernizarea sistemului electoral, dacă modificările legislative vor fi adoptate în timp util.

Articole similare

Ultimele Articole