Regal de volei, diseară la Polivalenta din București. Voleibalistele CSO Voluntari, în fața celei mai mari provocări: să scrie remontada în turcă

CSO Voluntari întâlnește astăzi Galatasaray Istanbul în manșa retur a semifinalei CEV Volleyball Cup. În tur, turcoaicele s-au impus cu 3-0, fapt ce transformă meciul de astăzi într-o provocare majoră pentru echipa ilfoveană. Aflată pentru prima dată în această fază superioară a competiției continentale, CSO Voluntari are o misiune foarte grea, dar nu imposibilă.

Partida va avea loc la Sala Polivalentă din Capitală, cu începere de la ora 19.00 și iubitorii voleiului sunt așteptați în tribune. Este un adevărat meci de gală, o semifinală continentală cu o echipă românească, jucată în Capitală. „Oricare ar fi deznodământul acestei confruntări, este un meci de neratat, pentru că de foarte multă vreme Bucureștiul nu a mai găzduit o semifinală de cupă europeană la volei”, notează doarvolei.ro. Biletele costă 20 de lei și se pot cumpăra de pe BLT.ro.

În ceea ce privește calificarea, pentru a reuși să scrie remontada în turcă, CSO Voluntari are nevoie de o victorie cu 3-0 sau cu 3-1 și apoi de adjudecarea „setului de aur”. Fetele din ilfov au reușit să scrie remontada în germană, în dubla cu Vfb Suhl Thüringen, în urma căreia și-au asigurat calificarea în optimile de finală ale CEV Cup, deci au deja exercițiul.

În plus, o victorie, la care trebuie să îndrăznim să visăm, ar fi pe deplin meritată de voleibalistele din Voluntari. Parcursul lor în acest sezon continental a fost unul cu de toate, ca un döner kebab absolut delicios. Victorii spectaculoase, calificări muncite punct cu punct, prestații foarte bune ale tuturor jucătoarelor, toate ingredientele succesului au fost acolo și sunt în continuare. Hai la volei! Hai Voluntari!

Partida e transmisă în direct de TVR Sport.

Primarul Orașului Voluntari, Florentin Pandele, a trimis un mesaj de încurajare fetelor înainte de partidă și a invitat iubitorii sportului din Voluntari să susțină echipa din tribune.

Articole similare

Ultimele Articole